| |
|
|
| |
Înfiinţată la 1 aprilie 1950, ACM 4 este una dintre cele mai vechi, mai puternice şi mai respectate firme de construcţii din Bucureşti. ACM 4 are sediul principal in Bucureşti şi o filială în Republica Federală Germania. Dispunem de o baza de producţie proprie, de o staţie de mortare, şape şi betoane şi de un parc auto bine pus la punct. Dar, resursa noastră principală o constituie oamenii, experienţa şi calităţile umane şi profesionale deosebite ale acestora. Personalul de conducere este format din specialişti cu peste 25 de ani vechime în domeniu şi care au lăsat urme vizibile pe faţa Bucureştiului. ACM 4 îşi continua tradiţia şi construieşte bazându-se pe calitate, profesionalism, corectitudine şi experienţă. ACM 4 este acreditata de MLPTL, AFER, AACR şi are certificări SR EN ISO 9001:2001 (ISO 9001:2000), SR EN ISO 14001:1997 si OHSAS 18001:1999 emise de SRAC şi IQNet. Puteţi consulta aici politicile firmei privind securitatea şi siguranţa în muncă şi, respectiv, mediu.
-------[ scurtă istorie ]-------
- 1950
S.C. Antrepriza Construcţii Montaj Nr. 4 S.A. (ACM 4) se întoarce în timp până în 1950, când, la 1 aprilie, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 394, ia fiinţă sub denumirea de Întreprinderea de Construcţii şi Instalaţii „CASA SCANTEII”, având ca scop construirea obiectivului al cărui nume îl poarta.
- 1951 – 1989
In 1951, prin H.C.M. nr. 1271, numele firmei se schimbă în Întreprinderea de Construcţii şi Instalaţii „8 MAI”, pentru ca în 1958, prin Decizia nr. 93 a S.P.C., să devină Întreprinderea de Construcţii Montaj nr. 1. În această perioadă, denumirea companiei se mai schimbă de două ori: Grupul de Şantiere nr.4, apoi Antrepriza de Construcţii Montaj nr. 4 în 1984.
- 1990 – 2006
În 1992, după schimbarea regimului politic şi a legilor referitoare la organizarea societăţilor comerciale, compania devine S.C. ANTREPRIZA CONSTRUCTII MONTAJ NR. 4 S.A. – persoană juridică română, societate pe acţiuni.
În cei 56 de ani de existenţă, ACM 4 a contribuit la schimbarea Bucureştiului într-un oraş modern. Casa Presei Libere (fosta Casa Scânteii), Televiziunea Română, Hotelul Dorobanţi, Circul de Stat, Spitalul de Urgenţă sau Academia de Studii Economice sunt repere ale existentei noastre ca firmă şi ale Bucureştiului ca oraş. |
|
|
| |
|
În ultimii 16 ani, ACM 4 a reuşit să treacă testul economiei de piaţă. Schimbările din economie şi din cadrul firmei au avut ca rezultat o firmă renăscută, puternică şi stabilă, care câştigă din ce în ce mai mult teren pe piaţa naţională. Totodată, a avut loc şi o extindere a activităţii firmei peste graniţele naţionale, ACM 4 fiind prezentă de peste 12 ani in Republica Federală Germania. Compania a executat si executa lucrări de construcţii în Germania, fiind foarte apreciată de către partenerii germani, din care am menţiona: Philipp Holzmann A.G., Dyckerhoff & Widmann A.G. sau Kuffler Gmbh.
-------[ formă de organizare ]-------
ACM 4 este persoană juridică română, societate pe acţiuni, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti sub nr. J40/2004/1992 şi are codul unic de înregistrare 335286, atribut fiscal R.
-------[ rezultate financiare ]-------
Activitatea desfăşurată până în prezent a permis societăţii obţinerea de rezultate economice bune. Compania se află pe un trend crescător, iar contractele pe care le-am încheiat ne asigură că acest trend va continua. Seriozitatea, profesionalismul, calitatea şi experienţa ne recomandă ca parteneri.
Construiţi cu noi! |
|
| |
|
|
|
| |
|
|